„Viaţa“ unei relaţii cunoaşte mai multe stadii, fiecare fiind caracterizat de un anumit gen de sentimente, provocări şi oportunităţi de creştere.
Este dificil ca partenerii să ajungă la un nivel de respect reciproc, dragoste şi intimitate dacă cei doi nu au trecut prin faza de apropiere, cunoaştere şi acomodare şi nu au depăşit provocările fiecarei etape, care asigură trecerea la un alt stadiu.
Fiecare cuplu are ritmul său de a parcurge toate aceste faze, şi majoritatea oamenilor va experimenta fiecare stadiu mai mult de o singură dată, fluctuaţia de la un nivel la altul fiind firească.
Fazele unei relaţii…
STADIUL FANTEZIEI – ILUZIEI (care poate dura între doua luni şi doi ani)
…este perioada de început, în care nu te mai „saturi“ de prezenţa celuilalt, în care fiecare este perfect în ochii partenerului şi niciunul dintre ei nu-şi mai poate imagina viaţa fără celălalt.
Această fază se recunoaşte după starea de fericire maximă, de pozitivism şi interes intens faţă de toate aspectele vieţii (ca efect biologic al producerii unor cantităţi semnificative de endorfine).
Fiecare dintre îndrăgostiţi a scos din „desagul“ personalităţii îmbrăcămintea de sărbatoare, adică partea cea mai bună din sine însuşi. Partenerii sunt foarte deschişi unul faţă de celălalt şi „cad pradă“ dragostei. Acum se pun bazele necesare creşterii relaţiei.
FAZA DEZILUZIONĂRII sau adaptarea la realitate
Etapa aceasta apare atunci când încep să iasă la iveală defectele celuilalt şi fiecare realizează că partenerul este de fapt o fiinţă umană cu defecte şi calităţi, că nu este perfectă. Pe măsură ce partenerii prezintă tot mai mult din ei înşişi, începe confuzia şi descurajarea pentru că nici unul nu mai seste identic cu persoana de care s-au îndrăgostit.
În această etapă sunt conştientizate tot mai multe diferenţe, apar neînţelegerile şi partenerii se îndepărtează unul de celălalt.
Nu este deloc surprinzător că în această fază majoritatea cuplurilor decid să se despartă, să divorţeze, considerând că dragostea şi-a dat ultima răsuflare. Totuşi, dacă cei doi reuşesc să negocieze asupra diferenţelor de personalitate, reuşesc să meargă mai departe.
FAZA DE STABILITATE, PROFUNZIME ŞI PRIETENIE sau momentul de respiro, de „recompensă“, pentru parcurgerea cu succes a celorlalte faze.
Unele cupluri nu reuşesc să ajungă aici, însă cei care o fac simt că sentimentele de dragoste, de încredere şi reconectare emoţională au devenit mai profunde tocmai pentru faptul că au experimentat multe stări împreună, creându-şi o istorie a cuplului.
Chiar daca partenerul nu este perfect, nu mai este o tragedie, iar diferenţele nu mai par la fel de înspăimântătoare ca în fazele precedente.
Este etapa în care exciţatia specifică primei faze este înlocuită cu prietenie şi implicare. Pentru că este o fază în care sentimentele se aşază, partenerii încep să se reintereseze de propriile legături şi preocupări din trecut la care renunţaseră, deoarece prezenţa celuilalt părea să fie suficientă.
Însă prea multă relaxare poate conduce la pericolul ca cei doi să înceapă să se plictisească – de aceea, este important ca partenerii să menţină vie legatura pentru care au „muncit“ până în acel moment.
Chiar dacă în relaţie este o perioadă de încredere tot mai accentuată, unii oameni simt în această fază un soi de pierdere, deoarece învaţă să-şi accepte partenerul asa cum este, ceea ce înseamnă, de fapt, renunţarea la iluzia perfecțiunii celuilalt.
FAZA ANGAJAMENTULUI, PARTENERIATULUI ŞI DRAGOSTEI PROFUNDE…
Statisticile ce privesc gradul de reuşită a relaţiilor arată că mai puţin de 5% din cupluri reuşesc să ajungă în acest moment.
Este faza în care partenerii aleg în mod conştient să fie împreună, în ciuda defectelor, slăbiciunilor sau lipsurilor. La acest nivel primează dorinţa reală, nu doar nevoia de a fi cu celălalt.
Partenerii funcţionează ca o echipă, interesele celuilalt fiind privite ca având aceeaşi importanţă ca si cele personale, astfel că multe cupluri decid să-şi formalizeze legătura, ca o manifestare a intenţiei de a continua relaţia.








