O  relație este considerată sănătoasă atunci când ambii parteneri se simt protejați și în siguranță  în cadrul cuplului.

Ambii parteneri au nevoie să știe că pot conta unul pe celălalt atunci când au nevoie și să aibă siguranța  că partenerul va fi disponibil emoțional, va fi conținător și va reacționa pozitiv și satisfăcător la nevoile de  moment.

Dacă această așteptare poate fi simțită ca o siguranță de către ambii parteneri, atunci relația va fi una sigură și, în consecință, una puternică.

Cuplurile puternice sunt caracterizate de anumite atribute pe care le putem considera indicatori ai unei relații sănătoase, astfel:

 

  1. Partenerii își păstrează echilibrul emoțional 

Datorită siguranței pe care o simt ambii parteneri în cadrul unei relații puternice, aceștia sunt mai puțin înclinați să simtă anxietate sau furie atunci când se simt deconectați unul de altul.

Pentru că știu că pot cere ce au nevoie de la partener și au siguranța că se pot reconecta cu ușurință în momentele viitoare, aceștia se simt mai puțin amenințați atunci când iubita sau iubitul nu este prezent și sunt mai puțin înclinați să se certe după aceste perioade de absență.

Partenerii din acest cuplu solid pot asculta ce are de spus fiecare dintre ei fără să devină defensivi pentru că nu le este teamă că vor fi părăsiți sau nu vor mai fi iubiți.

 

  1. Partenerii pot exprima cu ușurință ceea ce simt și au nevoie

Cuplurile solide știu să comunice foarte bine. Acestea consideră că relația este o legătură ce necesită atenție și grijă constantă, care este consolidată prin exprimarea sau comunicarea sinceră a nevoilor și dorințelor fiecăruia dintre parteneri.

Beneficiul acestei comunicări frecvente este că partenerii nu ajung  să adune furie sau nemulțumiri unul față de altul.

Pentru că știu că își pot spune unul altuia preocupările, griijle și  gândurile, aceștia sunt în contact cu propriile lor emoții și pot exprima ușor ceea ce simt fără să simtă anxietate sau să se simtă criticați sau acuzați.

 

  1. În cadrul unei discuții în contradictoriu, Partenerii pot rămâne deschiși și flexibili

În cazul unor discuții în contradictoriu sau al unor neînțelegeri, aceste cupluri pleacă de la prezumția de nevinovăție și astfel  nu trag concluzii pripite sau negative despre intențiile partenerului.

Aceștia stau departe de gândirea catastrofică și nici nu iau drept realitate propriile reacții emoționale, ci dimpotrivă, reușesc să apese butonul STOP atunci când situația deraiază și să vadă imaginea de ansamblu.

Evită să fie copleșiți de propriile stări și să intre sau să adopte modele de comportament ineficiente sau distructive.

Când partenerii reușesc să facă acest lucru, aceștia pot discuta relaxați sau liniștiți despre propriile modele de comportament sau relaționare fără să fie învinovățiți pentru ceea ce sunt sau fac.

                                                                  

  1. Fiecare partener are o părere pozitivă despre sine însuși

Pentru că se simt în siguranță unul cu celălalt, există un risc mic ca acesti parteneri să se simtă inconfortabili cu sine însuși, să își piardă stima de sine sau să se devalorizeze atunci când nu se simt conectați unul cu altul.

Nu se îngrijorează că ar putea fi nedemni de iubirea partenerului sau că partenerul îi va părăsi sau să simtă că sunt niște perdanți pentru că iubitul este furios pe ei.

Pentru că își pot păstra stima de sine si percepția propriei valori, aceștia sunt mai puțin înclinați să se simtă amenințați de reacțiile partenerului sau să devină nervoși, triști sau pur și simplu să se retragă.

 

  1. Partenerii pot face față momentelor de singurătate și își pot concentra atenția și energia și pe alte lucruri în afara cuplului sau partenerului

Când partenerii se simt nesiguri în cadrul relației sau cuplului, relația în sine devine principal lor  preocupare.

Dimpotrivă, atunci când știi că partenerul este întotdeauna disponibil atunci când ai nevoie, te simți confortabil în momentele în care ești  departe de el (nu devii anxios, trist, agitat, amenințat, etc) sau ancorat în alte activități.

Nu te simți amenințat de distanța sau de preocupările individuale ale partenerului și te poți bucura de timpul de unul singur.

Când nu ai de ce să te îndoiești de importanța pe care o ai pentru partenerul tău, nu ai nevoie să te agăți de el, dimpotrivă, te poți avântura într-o călătorie de explorare a sinelui și a  propriilor nevoi,  având siguranța că ești iubit și că ești primit de fiecare dată în relație sau ești susținut atunci când ai nevoie.

 

Chiar dacă în acest moment  simți că relația ta nu este pe deplin sănătoasă, vestea bună este că o poți transforma într-una sigură și puternică.

Nu este niciodată prea târziu să te reconectezi cu partenerul și să construiești o relație împlinită!

Dacă simți că vrei și poți să faci acest pas către o relație puternică cu sine și cu partenerul tău,  te aștept la cabinet să construim împreună bazele acestei legături!

 

Ce înseamnă o Relație de Cuplu Sănătoasă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *