Într-o relație de dragoste, cu toții simțim că intensitatea afecțiunii se schimbă de-a lungul timpului, astfel, la început există nevoia de “contopire” cu partenerul, o fază când totul ni se pare minunat, când partenerii au senzația că sunt într-o uniune perfectă, apoi urmează faza de ușoară separare, în care fiecare partener revine treptat la forma de dinaintea relației (individualizare).
Aceasta fază de separare nu mai este la fel de fermecătoare, pentru că partenerii încep să perceapă diferențele dintre ei, divergențele la nivel de caracter, atitudine sau principii, care fie pot solidifica cuplul (în special la cei care își doresc un partener diferit, nu o copie a propriei persoane) sau îl pot eroda (deoarece neînțelegerile sunt percepute ca un “capăt de țară”, ca o rupere definitivă a tot ce unea anterior cuplul).
Oare în ce moment putem spune că relația pe care o avem, în care suntem implicați, nu mai este ca la început sau nu a fost niciodată ce ne-am dorit cu adevarat?
Putem vorbi despre relații care au ajuns să eșueze după o anumită perioadă și despre relații al căror final nefericit a fost predefinit încă de la început, însă li s-a mai dat o șansă.
Situația devine problematică când alegem în mod constant relații în care știm că, la un moment dat, vom suferi din nou. Traseul relației este prevestit de anumite gesturi, cuvinte sau atitudini, care pot declanșa o percepție negativă a sinelui, o devalorizare a celuilalt partener.
De fiecare dată când se întamplă să trecem prin prăpastia suferinței, în urma unei relații nereușite sau apropiată de eșec, ni se conturează aceleași întrebări: “Oare ce s-a întâmplat de am ajuns exact în locul pe care mi l-aș fi dorit cel mai puțin? Pentru că, de data aceasta, am încercat să nu mai sufăr, să nu mă mai chinui și, în final, am reușit exact opusul. Cu ce am greșit, oare de ce nu am putut vedea de la început cum este el? De ce a trebuit, din nou, să trăiesc aceeași senzație de deja-vu pentru a realiza că mă îndrept către același deznodământ?
De ce îmi este atât de greu să pun capăt unei relații în care nu mă mai regăsesc, care nu mă mai reprezintă? Se întâmplă ceva cu mine de atrag numai astfel de parteneri/partenere care mă fac să sufar?”
De cele mai multe ori se întâmplă să alegem același tipar de iubire eșuată din cauza unei stime de sine scazute, a unei certitudini “inconștiente” ca nu meriți o relație mai bună, în care să trăiești satisfacția și fericirea…
A te complace într-o suferință, într-o situație incomodă, nesatisfăcătoare, ‘nehrănitoare’ emoțional și spiritual înseamnă a-ți da acordul, indirect, la ceea ce ți se întâmplă.
A nu avea încredere că meriți o relație bună, că nu meriți să îți fie bine devine un automatism care se declanșează de fiecare dată când trăiesti o poveste de dragoste. Această certitudine te determină să intri în relații eșuate încă de la început
Aceste idei și gânduri că nu ești suficient de bun încât să meriți totul s-au creat încă din copilarie, când cineva apropiat (părinte, bunic, aparținator) a acordat prioritate altor persoane, a investit mai mult în altcineva decât în tine; când nu te-au validat suficient ca persoană capabilă, nu ți-au întărit încrederea in propriile forțe, ci mai degrabă te-au devalorizat, te-au ignorat, astfel că mai târziu s-a închegat o certitudine că lucrurile nu pot sta decât așa, mesajul inconștient fiind acela că nu esti o persoană importantă, că nu meriți ceea ce pentru alții este foarte firesc, confirmându-ți, astfel atitudinea tuturor celor care nu au crezut în tine.
Motivul pentru care nu poți pune capăt relației nesatisfăcătoare, nu poți căuta ceva mult mai bun pentru tine, este pentru că, în mod inconștient, te-ai simți vinovat pentru binele pe care l-ai trăit, ca și cum nu ai avea dreptul să “înșeli” așteptările celor care nu au crezut în tine încă de când erai copil.
Pentru a ieși din această “bulă a vinovăției” este nevoie să afli motivele pentru care te simți în acest fel, pentru a ajuta deblocarea unui model de gândire și simțire neadecvat. Pentru că este ceva învățat cu mult timp în urmă , cea mai la îndemână reacție este să pui în aplicare un model de comportament cunoscut, decât să dezvolți unul nou, adaptat situației prezente.